POS Mediu 2007 – 2013

Odata cu intrarea României în Uniunea Europeană, Compania de Apă S.A. Buzău și-a îndreptat atenția către obținerea de noi fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu), documentul care stabilea strategia de alocare a fondurilor europene pentru sectorul de Mediu, în România, în perioada 2007-2013.

Programul a fost elaborat de Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de Management pentru POS Mediu (AM POS Mediu) și continuat apoi de Ministerul Fondurilor Europene.

Perioada de aplicare a programului a fost 2007-2013, dar obiectivele sale au urmărit nevoile de dezvoltare ale României și după anul 2013, prin realizarea de investiții care să pună bazele dezvoltării durabile în infrastructura de mediu. În acest fel s-au creat premisele următoarei etape investiționale – Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014-2020.

Programul POS Mediu în județul Buzău

Programul de investiții cofinanțat din Fondul de Coeziune prin Programul Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu) 2007-2013, Axa Prioritară 1, s-a concretizat la Buzău prin două proiecte, în valoare totală de peste 85 de milioane de euro.

  1. Extinderea și reabilitarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Buzău

Început în anul 2011, proiectul a avut o valoare finală de 341.661.747 lei, fără TVA , din care 77,25 % – contribuția Uniunii Europene, 11,81% – contribuție de la Bugetului de stat, 1,81% – contribuția autorităților locale și 9,13% – contribuția Companiei de Apă S.A. Buzau.

Proiectul s-a desfășurat în cinci mari aglomerări din județ: Buzău, Rm. Sărat, Pogoanele, Pătârlagele și Nehoiu și a fost structurat pe mai multe contracte de servicii și lucrări.

  1. Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în județul Buzău

În luna ianuarie 2015, Compania de Apă a semnat un nou contract de finanțare pentru proiectul “Extinderea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă în județul Buzău”cu o durată de implementare de 12 luni.   Prin acest proiect au fost realizate investiții în tratarea și distribuirea apei potabile în municipiul Buzău și în localitățile Spătaru, Săpoca, Vernești, Niscov, Mierea, Carlomănești, Cândești și Sasenii Vechi.

Valoarea acestui proiect a fost de 99.481.678 lei, fără TVA, din care: 90,94% – finanțare nerambursabilă, din Fondul de Coeziune și din bugetul de stat. Diferența reprezintă contribuție de la bugetul local (0,92%) și contribuția Operatorului Regional, din credit BERD (8,14%).

Investițiile finanțate prin POS Mediu au fost materializate prin intermediul gestiunii Unității de Implementare a Proiectului (UIP) din cadrul Companiei de Apă Buzău.

Întrebări frecvente

Vezi toate

Care sunt pașii pentru depunerea online a unei documentații pentru avizare/contractare?

Pe site-ul nostru www.cabuzau.ro, accesați secțiunea PENTRU CLIENȚI, apoi CUM DEVIN CLIENT? unde veți regăsi un ghid pas cu pas pentru efectuarea operațiunii online.

Vezi detalii

Ce trebuie să fac pentru un branșament de apă/racord de canalizare?

Procesul de aplicare se poate face în 5 pași simpli, ușor de înțeles. Iată ce aveți de făcut pentru a deveni client al Companiei de Apă S.A. Buzău:

  • Pasul 1: Aplicați pentru un aviz de principiu.
  • Pasul 2: Aplicați pentru un aviz tehnic de branșare sau racordare, respectiv proiect.
  • Pasul 3: Obțineți avizele necesare eliberării Autorizației de Construire/Avizul administratorului drumului pentru execuția lucrării.
  • Pasul 4: Efectuați lucrarea cu o firmă specializată.
  • Pasul 5: Semnați contractul de furnizare.

Pentru detalii, vă rugăm accesați materialele de informare. Puteți descărca documentul complet aici(link).

În cazul în care doriți să consultați lista cerințelor minime de îndeplinit de către un constructor pentru execuția lucrărilor de branșare și/sau racordare, o puteți consulta aici(link).

Vezi detalii

Ce înseamnă ”apă meteorică” de pe factura mea?

Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.

Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos:

  1. a) Operatori economici – 0,5 metri cubi/metri pătrați/an
  2. b) Domeniul public – 0,3 metri cubi/metri pătrați/an
  3. c) Populație (utilizatori casnici și asociații de proprietari/ locatari) – 0,2 metri cubi/metri pătrați/an

Pentru a veni în sprijinul clienților noștri, am împărţit cantitatea anuală de apă pluvială pe fiecare factură, pentru numărul de zile cuprins în perioada de facturare.

Vezi detalii

Mi se facturează apa dacă sunt alimentat dintr-un puț/foraj propriu?

Serviciul de canalizare se plăteşte de către orice persoană conectată la reţeaua de canalizare, indiferent de modul de alimentare cu apă. 

Dacă în acest moment deversați ape uzate în reţeaua publică fără să aveți un contract cu Compania de Apă  S.A. Buzău, atunci este necesar să ne contactați.

Vezi detalii

Care sunt serviciile incluse în tariful pentru apă potabilă și pentru canalizare?

Factura însumează costul apei potabile furnizate la dumneavoastră acasă precum și colectarea apei folosite și a apei meteorice. Funcționarea acestor servicii implică, la fel ca în toate industriile și costuri de exploatare, întreținere, dezvoltare, modernizare precum și de protecție a mediului.

Toți acești factori sunt reflectați în tariful lunar al facturii, pentru ca dumneavoastră să beneficiați în continuare de servicii esențiale de calitate.

Vezi detalii